Tomis, șoaptele trecutului

Liniștea plutește în zare, căldura vine rapid în valuri și mă năucește, sudoarea mi-a inundat porii. E plină vară. La răsărit e infinitul drum spre marea cea mare.
Soarele a străpuns dealurile Casimcei. Ochii îmi sunt inundați din toate părțile. Verdele mănunchilor de iarbă, galbenul recoltelor și albastrul cerului mă orbesc și în același timp alintă.
Tărâmul făr’ de capăt ascunde în micuțele coline și văi șoaptele demonilor păgâni. Și astăzi se mai aud ritualurile celor însetați de sânge.

Atmosfera pare insuportabilă. Aerul e năucitor. Colțurile de umbră le fugăresc în disperare, precum odinioară pirații alergau după aur. Mi-am schimbat pielea de bumbac de două ori deja, cât despre transpirație nici nu mai țin cont. Am obosit de câte ori mi-am șters fruntea. Deși eram extenuat de la atâta căldură mai cruntă era umiditatea.
După un telefon și câteva ghidaje orbești ajung și în piața micuță care poartă numele clasicului poet roman Ovidius.

Aici, după cum spune și numele pieței atenția este captată de statueta lui Ovidius, însă personal cred că bijuteria cea mai importantă se află la câțiva metri distanță. Acolo unde în urmă cu mai bine de o sută de ani avea să fie construită Marea Moschee, cunoscută și drept Moscheea Carol I.
Adusă drept omagiu comunității musulmane din Constanța la inițiativa primului rege al româniei, moscheea este numită de localnicii musulmani ’’Kral Camisi’’, adică în traducere românească Geamia Regelui.
Respectul față de alte culturi în Constanța este recunoscută în toată țara, aici aflându-se mari comunități de musulmani sau greci, care conviețuiesc în pace laolaltă cu românii, țiganii, evreii, italienii și multe alte nații îndrăgostite de albastrul pur.
Acest respect a rămas în comportamentul constănțenilor încă de la începuturile secolului trecut.

Deși interiorul încăpător uimește prin albastrul lui curat și blând sau covoarele persane îmbibă picioarele într-un sentiment plăcut de complacere tot cele 140 de trepte aflate în semicerc sunt cele mai memorabile.
La capătul celor 140 de blocuri de piatră se regăsește peisajul pentru care orașul Tomis este cunoscut.
La răsărit marea cea mare încântă pescarii care se joacă cu micuțele jivinii ale adâncului. La mal copii de toate vârstele se joacă în nisipi și apă și aduc ofrandă propria piele zeului Apollo.
La polul opus cartierele vechi ale orașului sunt împânzite de umbreluțe de toate culorile și mărimile. Oamenii care n-au avut energia de a se plimba pe plaja stau pe prispa caselor înalte și își reamintesc clipele dragi, povestindu-și unu’ altuia povețile trecutului.

Nostalgia este un sentiment care definește clar orașul Tomis într-un singur cuvânt. Grecii își amintesc cum odinioară orașul a fost fondat de ei. Turcii își amintesc de clipele când ei făcea legea în Dobrogea. Iar românii își amintesc ce frumos era orașul în perioada interbelică.
Din păcate astăzi din Constanța a rămas doar umbra unui fost mare oraș ’’românesc’’.
Materializat acest sentiment se regăsește foarte bine în simbolul orașului, Cazinoul, ajuns astăzi o epavă a uscatului. Fostul loc de distracție a oamenilor serioși este astăzi de nerecunoscut. Lumea aleargă astăzi indiferentă pe lângă ce era odinioară marea mândrie a dobrogei.

Dacă v-a plăcut acest material și simțiți nevoia de a împărtăși povestea cu familia și prietenii eu n-am să vă opresc. Chiar am să vă susțin să vedeți și imaginile din dobrogea. Iar dacă energia tot mai este în sufletul vostru vă invit să susțineți proiectul artistic pe contul de Patreon!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

×