Triunghiul prieteniei, dragostea părintească

După o experiență nu chiar perfectă în 2014, acum Brașovul mi-a arătat adevărata lui față. Ca să înțelegi mai bine ce vreau să zic, ultima dată când am vizitat orașul ca și turist solitar am noptat într-o pensiune unde una am stabilit și alta am primit.
Pentru această vacanță în minunatul Ardeal am apelat acum la un site foarte cunoscut în rândul călătorilor, couchsurfing. Voi lăsa linkul, însă crede-mă, dacă te aștepți la lucruri frumoase, nici pe departe nu ești, vei rămâne cu niște amintiri unice.

Prima mea gazdă a fost Dan, primordial am vorbit cu el să facem un mic tur al orașului, să discutăm puțin, să văd orașul prin ochii unui localnic și pe urmă să ne vedem fiecare de drumul nostru. După ce am ajuns în oraș, pun mâna pe telefon și îl sun, eram la gară, el îmi spune să iau primul autobuz și să ne vedem la capătul liniei. Într-un final, după ce ajung aștept în jur de cinci minute și ne cunoaștem. Un tânăr, destul de înalt și foarte deschis. Stăm puțin de vorbă, mă întreabă cum a fost drumul, dacă sunt obosit, cum de am venit așa târziu. Da, trebuia să ajung în Brașov pe la ora 11, însă nu am prins trenul și am ajuns în oraș de abia pe la 15:20.

Ne-am plimbat, a fost amuzantă escaladarea până la Cetatea din Deal, din păcate am aflat că este închisă, aparține unui restaurant care nu are o politică prea deschisă față de turiști. Pe urmă am coborât înspre zidul fostei cetăți și ne-am plimbat de la vechea poartă secundară, Ecaterina până Bastionul Tăbăcarilor. De aici am pornit spre centrul orașului, am trecut prin Strada Sforii și am revăzut Biserica Neagră, ne-am oprit un pic în Piața Sfatului și într-un final ne-am îndreptat către centrul istoric. Nu am stat prea mult în mijlocul bulevardului plin de magazine și buticuri, deoarece eu am dorit să îndrept undeva să mănânc, eram lihnit.

Totuși Dan a insistat să mergem la el acasă, și acum îmi amintesc vorbele
– Nu, stai să vorbesc acasă să încălzească mâncarea, trebuie să mănânci ceva cald! Nu te las așa. Am purces spre cartierul unde stătea el, am trecut pe lângă Biserica Bartolomeu și am ajuns într-un cartier plin cu blocuri. Când am intrat în casa unde stă Dan împreună cu familia lui, am dat peste doi părinți minunați. La ușă, deși nu am bătut și nici nu am făcut zgomot, ne-a întâmpinat tatăl lui, acesta ne-a ghidat până în bucătărie unde am mâncat și băut câteva păhărele.

Până ne-a fost servit primul fel de mâncare, noi cei trei barbați aflați în jurul mesei serveam o afinată extraordinar de dulce și gustoasă. Tonul tăios al domnului, însă cald și primitor mi-a urat într-un stil pitoresc binecunoscuta urare
– Bun venit la Brașov! Deja mă simțeam ca acasă.
Doamna Silvia, de cealaltă parte mi-a oferit o ciorbă de fasole extraordinară și mi-a zis într-un mod mămos
– Dacă nu îți place ceva, lași în farfurie, nu trebuie să guști dacă nu vrei. Doamne, femeia nici nu își imagina câtă foame aveam în mine!
De acum, parcă într-o piesă regizat perfect, Dan îi oferă rolul principal tatălui și acesta începe să ne povestească ce i s-a întâmplat pe durata zilei. Am aflat că acesta trebuia să își schimbe actul de identitate și datorită faptului că s-a născut în București, localitățile i-au greșit adresa din buletin și el a fost nevoit să refacă actul și să stea aproape două ore în fața primăriei din Brașov, unde l-am întâlnit în treacăt prima oară.

Chiar dacă a fost nevoit să piardă atâta vreme, o secundă nu s-a plâns, ci dimpotrivă, și-a recunoscut jumătatea lui de vină, însă insista să trag o lecție din povestea lui și să fiu mult mai atent cu lucrurile din jurul meu.
Schimbăm felul de mâncare și ajungem să vorbim despre armată și despre experiența lui din cadrul armatei. Ne-a povestit că primele luni le-a făcut în Teleorman, iar pe urmă a fost transferat în Valea Jiului sau cum era cunoscută în rândul soldaților ”VALEA PLÂNGERII”.
– Adi, ieșeam din mină exact cum ai tu bluza, negrii! Doar dantura ni se mai vedea.
Cel de-al doilea fel de mâncare a fost cel mai consistent, am primit două sarmale imense în farmurie, în viața mea nu am mâncat asemenea giganți de carne înveliți în varză. Am terminat cu chiu cu vai, însă mă bucur că stomacum meu chiar și dorit asemenea minunății gastronomice. După ce termin și ultimul păhărel de afinată în fața mea își face prezența paharul de vin. Ușor și lin, un mic zgomot se aude în micuța bucătărie, la un moment dat le confund cu șoaptele unei sirene, iar în următoarea clipă paharul parcă are culoarea primăverii.

Undeva aproape de ora opt plecăm spre oraș, îmi doream neapărat să văd orașul seara, iar Dan trebuia să ajungă la muncă, așă că ne-am luat rămas bun de la părinții lui și am pornit din nou prin Brașov.
După ce m-am plimbat aproximativ două ore prin centrul Brașovului și pe străzile minunate și liniștite mă îndrept către pensiunea unde lucrează Dan și stăm de vorbă până târziu. Dan, dacă citești aceste rânduri îți mulțumesc din nou și te aștept cu drag oricând oriunde mă aflu, ai devenit un amic de încredere.

Aaa, un ultim lucru, voi lăsa un mic citat spus de doamna Silvia pe care ar trbuie să îl urmăm toți tinerii, indiferent de naționalitatea noastră.
”Călătorește, cât poți de mult, sunteți tineri, nu aveți griji, familie, obligații, responsabilități, rate, unii ați terminat și vreo facultate. Nu vă gândiți că sunteți mari și trebuie să vă stabiliți la casa voastră. Da, va trebui să faceți și lucrul ăsta, dar nu acum, acum trebuie să călătorești, să cunoști oameni noi, să legi noi prietenii, să simți că trăiești că adevărat și să vezi locuri care nici nu știai că există. CĂLĂTOREȘTE CÂT POȚI DE MULT!”

Dacă v-a plăcut acest material și simțiți nevoia de a împărtăși povestea cu familia și prietenii eu n-am să vă opresc. Chiar am să vă susțin să vedeți și imaginile din ardeal. Iar dacă energia tot mai este în sufletul vostru vă invit să susțineți proiectul artistic pe contul de Patreon!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

×